Auto NewsToyota

Toyota investește 400 milioane de dolari în modelul autonom de la Pony.ai

Compania niponă realizează pași concreți în aprofundarea tehnologiei care nu necesită intervenție umană

Toyota a investit 400 milioane de dolari în modelul Pony.ai. Compania urmărește consolidarea legăturilor cu furnizorul chinez de sisteme autonome.

Sume consistente de bani pentru cercetarea autovehiculelor autonome

Investiția extinde parteneriatul companiilor realizat încă de anul trecut. Ca urmare a acestei măsuri, evaluarea în bani a Pony.ai depășește 3 miliarde de dolari. Pactul permite o „integrare mai profundă” a tehnologiei Pony.ai cu vehiculele Toyota.

„Ne va permite comercializarea vehiculelor autonome mult mai repede”, a declarat James Peng. CEO-ul japonez de la Pony.ai a declarat că „vom pune mai mulți bani pentru construirea flotei”.

Pony.ai se concentrează pe atingerea „nivelului 4”, adică standarde complet autonome. Astfel, un auto poate gestiona toate aspectele de conducere, în majoritatea circumstanțelor.

Toate activitățile se vor putea realiza fără intervenție umană. Cea mai recentă finanțare va sprijini viitoarele operațiuni de robotaxi și dezvoltarea tehnologiei Pony.ai.

Vezi si:  Avantajele de mediu ale vehiculelor hibride

Piața autoturismelor autonome este în plină expansiune

Investiția de la Toyota vine într-o perioadă efervescentă pe piața producătorilor auto mondiali. Firmele de tehnologie, start-up-urile și investitorii varsă capital pentru dezvoltarea autovehiculelor.

În ultimii doi ani, 323 de oferte legate de autoturisme autonome au strâns 14,6 miliarde de dolari. Aceste sume s-au strând chiar și pe fondul unor preocupări legate de tehnologie.

Costurile și complexitatea ridicată rămân riscuri de luat în calcul.

Pony.ai „atacă” domeniul tehnologiei de peste ocean

Pentru Pony.ai, o relație cu Toyota este un vot de încredere. Compania își pregătește intrarea în competiție, pe piața americană, cu Waymo-ul de la Alphabet.

Pony.ai are două zone de testare în California. De asemenea, conduce un serviciu cu Hyundai Motor în Irvine, Orange County, care oferă călătorii pentru public.

Miercuri, compania a anunțat un serviciu angajaților din Fremont. Se vor oferi călătorii pe scurte distanțe în vehicule autonome. Traseele vor fi între un hub de transport și unele clădiri publice din oraș.

Vezi si:  Automobili Pininfarina va debuta cu o ediție aniversară pentru Battista

Toyota nu a solicitat acces exclusiv la tehnologie. Compania este deschisă ca Pony.ai să se asocieze cu alți producători auto.

Anul trecut, Toyota și Pony.ai au anunțat un proiect pilot pe drumurile publice din Beijing și Shanghai. Se vor  folosi vehiculele Lexus RX și sistemul de conducere autonom Pony.ai.

Companiile intenționează acum să exploreze cooperarea suplimentară în serviciile de mobilitate.

Vor mai trece mulți ani până la autoturismele exclusiv autonome

Toyota a vândut anul trecut peste 10 milioane de automobile la nivel mondial. Compania japoneză a investit în firme axate pe conducerea autonomă și servicii de mobilitate.

Parteneriatele pentru vehiculele autonome includ mai multe asocieri. Printre acestea, se află cele cu SoftBank și cu dezvoltatorul robotului Uber ATG.

Anul trecut a investit 600 milioane de dolari în gigantul chinez Didi Chuxing. S-a parafat și un nou parteneriat pentru dezvoltarea serviciilor de mobilitate.

Toyota a studiat tehnologiile de conducere autonomă, în mare parte prin proprii ingineri. Anul acesta va lansa primul său vehicul cu capacități de conducere autonomă pentru autostradă.

Vezi si:  Indraznetul pret de lansare al noii Toyota C-HR

Compania a rămas în urma unor rivali în cursa de aducere pe piață a autovehiculelor autonome. Este o viziune îndelungată către studierea tehnologie. Reprezentanții niponi declară că vor trece mulți ani până când mașinile se vor conduce singure pe drumuri.

Fondată în 2016, investitorii de la Pony.ai includ companii ca Sequoia Capital China și IDG Capital. Dimensiunea totală a celei mai noi runde de finanțare a fost de 462 milioane de dolari.

Investitorii actuali au acordat alte 62 milioane de dolari.

Articole Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Poate sunteți interesat și de
Close
Back to top button