Adaugă Autofun.ro ca sursă preferată în Google
Pe piața de mașini second-hand din România, segmentul de modele compacte rămâne unul dintre cele mai bogate. Pentru cumpărătorii care apreciază fiabilitatea platformei MQB a Grupului Volkswagen, dar vor un aspect mai sportiv, Seat Leon reprezintă o alegere excelentă. Un Seat Leon cu motorul de 2 litri diesel de 150 de cai putere este listat pe PLUS-AUTO la 8.499 de euro. Modelul, care are un rulaj de aproape 240.000 de kilometri, poate fi văzut la Danove Auto, pe Calea Aurel Vlaicu 275C în Arad.
Contents
Performanță, autonomie și dotări de top pentru un Seat Leon 2.0 diesel
Sub capotă regăsim un propulsor diesel de doi litri care dezvoltă 150 de cai putere și 320 Nm cuplu motor maxim. Cuplat la o cutie de viteze manuală cu șase rapoarte, această motorizare este renumită pentru cuplul generos și consumul extraurban foarte redus, fiind ideală pentru navetă extraurbană sau concedii. Consumul mixt declarat de producător este de 4,1 litri/100 km, deci o autonomie de 1.000 de kilometri cu un plin de motorină poate fi atinsă cu ușurință.
Totodată, românii apreciază nu numai cifrele de consum, ci și fiabilitatea acestui grup motopropulsor. Lista de dotări pentru acest model compact este una generoasă, bifând majoritatea dotărilor de confort și siguranță necesare unui autoturism model. Lista de dotări este deschisă de un ecran central care afișează navigația și elementele media, și continuă cu un sistem de climatizare pe două zone și scaune față încălzite și reglabile pe înălțime. Habitaclul este completat de un volan de piele, prevăzut cu comenzi pentru elementele media și pentru ecranul central de mici dimensiuni dintre ceasurile analog.
Printre dotările de asistență pentru șofer se numără pilotul automat, oglinzile electrice și încălzite, senzori de ploaie și parcare, dar și faruri automate. Farurile sunt asistate și de un sistem de spălare, dar și de proiectoare față. Siguranța este acoperită de ABS, controlul tracțiunii și al stabilității, dar și de senzori de măsurare a presiunii în pneuri.
Verificări esențiale înainte de achiziție: kilometraj, service și probleme cunoscute
La o vechime de 11 ani, mașina înregistrează un rulaj de 239.000 de kilometri. Deși cifra poate părea ridicată la prima vedere, media de aproximativ 21.000 km pe an este absolut normală și chiar recomandată pentru un motor diesel, indicând o posibilă exploatare preponderent extraurbană. Un mare plus pentru transparența tranzacției este prezența cărții service, care ajută cumpărătorul să valideze autenticitatea kilometrajului.
Cu toate acestea, sistemul de depoluare, format din filtru de particule și sistem EGR merită verificat, deoarece capacitatea de stocare a cenușii ar putea fi aproape de limită. De asemenea, motoarele diesel de 2 litri din această generație au avut un istoric de scurgeri premature la pompa de apă.
Seat Leon 2.0 diesel din 2015 este o alegere solidă pentru cei care caută un model compact, eficient consumistic și dotat cu tehnologie. Totuși, verificările atente și cunoștințele despre problemele potențiale ale modelului pot face diferența între o achiziție fericită și una care va costa mult mai mult în viitor.
Emil

