Noua transmisie VW hibridă are motor electric cu putere mai mică decât la Geely

Grupul Volkswagen AG a lansat în Europa de Vest o nouă generație de mașini full hybrid, care se distanțează de vechiul sistem DSG6 electrificat, introdus pe Jetta Hybrid în 2013. Noua transmisie multimodală TQ250-1F, introdusă în cadrul gamelor VW, Skoda, Audi și Seat Cupra Hybrid 2027, promite performanțe superioare, dar în realitate, motorul electric de tractiune este mult mai slab decât cel folosit de producătorii chinezi precum Geely, BYD, MG sau Omoda-Jaecoo. Această decizie, potrivit unor surse din cadrul producătorului, vine în contextul unor testări de fiabilitate, unde VW vrea să vadă cum se comportă noua transmisie în condiții reale de utilizare din Europa.

Arhitectura asemănătoare cu cea chineză, dar cu putere mai mică

Cutia TQ250-1F are o arhitectură tehnologică asemănătoare cu cea folosită de producătorii chinezi, însă VW a decis să nu adopte motorul electric cu putere maximă de peste 190 CP, așa cum se presupunea inițial. În schimb, pe piața europeană, noua transmisie va integra un motor electric de doar 170 CP, ceea ce este semnificativ mai mic decât ce oferă concurenții din Asia. Acest lucru ridică întrebări legate de performanță și de ce VW nu a ales varianta cu putere mai mare, în ciuda evidenței din piețe externe.

Moduri de funcționare și caracteristici tehnice

Transmisia hibridă MultiMode pentru aplicațiile FHEV combină tehnologiile hibride seriale și paralele, oferind performanțe și scalabilitate excepționale. Sistemul all-in-one integrează electronica de putere și sistemul hidraulic inteligent. Sistemul de propulsie oferă trei moduri de funcționare, activate automat de vehicul în funcție de profilul de utilizare: Propulsie electrică – rulare la viteze reduse utilizând exclusiv motorul electric; motorul TSI este oprit. Serie – rulare cu motorul electric, în timp ce motorul TSI este activ, dar decuplat, generând energie prin intermediul unui generator. Paralel – motorul pe benzină și motorul electric funcționează împreună; motorul TSI devine sursa principală de propulsie la viteze mai mari (începând cu circa 60 km/h), iar motorul electric oferă suport suplimentar, de exemplu în timpul accelerării.

Vezi si:  Golf Plus 2010 cu rulaj sub 120.000 km, preț 6.499 euro

Detalii tehnice și limitările actuale

În ceea ce privește caracteristicile tehnice, cutia TQ250-1F are un motor de vârf cu putere de 145 kW și cuplu până la 290 Nm. Viteza maximă este de 180 km/h. Generatorul are o putere de 110 kW, iar cuplul motorului termic maxim este de 250 Nm. Tensiunea bateriei variază între 180 și 450 V, iar greutatea cutiei este de 125 kg. Tipul de combustibil este benzină/hybrid. Desemnarea motorului este STI HY, iar clasa de emisii este EURO 7 TL. Cilindreea motorului este de 1.498 cm³, puterea maximă este de 110 kW (150 CP), iar cuplul maxim este de 250 Nm la 1750 – 4000 rpm. Performanța maximă a motorului electric este de 125 kW (170 CP), iar cuplul sistemului este de 309 Nm. Transmisia este 1 viteză automată, iar denumirea cutiei de viteze este TQ250-1F.

Emil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *