Mercedes a lansat ultima generație a GLA, un model care face o figură aparte în cadrul gamei compacte, fiind inspirat de fratele său mai mare, GLC Electric. Însă, sub caroserie, se ascunde platforma multipropulsie MMA, utilizată și la CLA și GLB. Noul Mercedes GLA debutează în versiune electrică, iar versiunile mild hybrid urmând să fie disponibile la începutul anului 2027.

Designul inspirat de GLC Electric, dar cu particularități proprii

A treia generație a GLA face o figură aparte în cadrul gamei compacte, având un design care îi aseamănă cu GLC Electric, însă păstrându-și identitatea proprie. Diferențele sunt clare: noul GLA nu are acea bandă de lumină care unește farurile, așa cum o are GLC Electric, ci are în premieră pentru clasa compactă de la Mercedes grila iluminată. În spate, GLA este complet diferit, având stopurile pătrățoase amplasate mult în lateralul caroseriei.

Proporțiile sunt complet diferite față de GLB și CLA. Ampatamentul de 2.790 mm este cu 61 mm mai lung, ecartamentul este cu 31 mm mai lat, iar înălțimea este cu 20 mm mai redusă. Astfel, noul SUV este puțin mai lung, mai lat și mai scund, iar umerii caroseriei sunt mai proeminenți, mașina având proporții mai sportive. Portbagajul de 410 litri este cu 70 litri mai spațios decât la predecesorul său, iar cu bancheta rabatată (standard 40/20/40%) volumul ajunge la 1.400 litri. În plus, ca și GLB și CLA, noul GLA are și un frunk spațios în față de 107 litri.

Acoperișul panoramic este standard, iar opțional se poate comanda acoperișul panoramic Sky Control, realizat din șapte segmente a caror opacitate poate fi variată, și care are integrate 172 steluțe în suprafața de sticlă, ce sunt iluminate în nuanța dorită.

Vezi si:  Daimler se pregătește pentru costuri mai mari cu motoarele diesel de la Mercedes

Interiorul este similar cu cel de la GLB. Afișajul digital de 10,25 inchi pentru instrumentele de bord și cel de 14 inchi pentru sistemul multimedia grupate sub același geam sunt standard, iar displayul pentru pasager, de asemenea, de 14 inch, este opțional. Dacă nu se comandă displayul pentru pasager, în acea zonă este un fond negru cu steluțe albe, la fel ca la CLA.

Gurile de ventilație rotunde in Silver Shadow din laterale și gura de ventilație centrală dreptunghiulară sunt preluate de la GLB. Tunelul median este de asemenea similar cu cel de la GLB și poate fi configurat cu inserții de lemn natur, aluminiu striat sau aluminiu cu imitație de fibră de carbon.

Soferul are la dispoziție modurile Eco, Comfort, Sport și Individual, iar modelele 4Matic vor avea și modul Terrain la care se poate configura opțional asa numita capotă transparentă. Ca și la celelalte modele ale gamei compacte, navigația se bazează pe Google Maps și este unul din primele sisteme care integrează noul agent AI Automotive Google Cloud în combinație cu Google Maps.

Mercedes se laudă cu noul sistem MBUX Navigation Surround care prezintă o reprezentare 3D a împrejurimilor și a celorlalți participanți la trafic (pietoni, biciclete, mașini, motociclete) în combinație cu afișajul direcțiilor de navigație cu săgeți. O grafică asemănătoare a participanților la trafic oferă și Tesla de mulți ani, dar nu în combinație cu navigație cu realitate augmentată.

Sistemul multimedia oferă acces la peste 40 aplicații externe, de la streaming audio, video până la jocuri: YouTube, Sony Pictures Entertainment’s RIDEVU, Disney+ cu Dolby Atmos până la DAZN – o platformă globală de streaming și divertisment sportiv dedicată transmisiunilor live și la cerere, adesea numită „Netflix-ul sportului” și AirPlay Video în mașină. De asemenea, MBUX Virtual Assistant utilizează inteligență artificială de la ChatGPT, Microsoft Bing, and Google Gemini.

Vezi si:  Mercedes lanseaza noul Sprinter electric cu autonomie mare

Ca și GLB și CLA, noul Mercedes GLA debutează cu versiunile electrice, cele mild hybrid urmând a fi disponibile la începutul lui 2027. Cele trei versiuni disponibile la start sunt: – Mercedes GLA 200 cu motor de 224 CP și baterie LFP de 58 kWh, de la 48.599,60 euro – Mercedes GLA 250+ cu motor de 272 CP și baterie NMC de 85 kWh, de la 54.978 euro – Mercedes GLA 350 4Matic cu două motoare, 354 CP și baterie de 85 kWh net, de la 58.107,70 euro Prețurile sunt pentru piața germană. Mercedes GLA 250 cu 272 CP și baterie de 71 kWh va fi disponibil la începutul lui 2027.

Tot la începutul lui 2027 vor fi disponibile și două versiuni cu tractiune față și integrală cu sistem mild hybrid cu motor turbo de 1,5 litri și motor electric de 22 kW (30 CP) integrat în cutia automată cu 8 trepte (8F-eDCT). Motorul de 22 kW este alimentat de la o baterie de 1,3 kWh. Deși este un sistem mild hybrid, motorul electric poate propulsa mașina pe distanțe scurte la viteze mici de oraș și modul coasting este posibil și la viteze de peste 100 km/h dacă puterea necesară este mai mică de 22 kW. De asemenea, motorul electric poate recupera energie în toate cele opt trepte, recuperând până la 25 kW.

Este un pas important în direcția electrificării complete, dar totodată, Mercedes păstrează caracterul sportiv și de inovație care îl definește pe GLA. Este o mașină care va schimba percepția asupra segmentului compact, aducând tehnologie de top și performanță într-un design captivant. Vrei să știi dacă GLA e potrivit pentru tine? Sau preferi un model mai tradițional? Să discutăm în comentarii!

Vezi si:  Mercedes-Maybach EQS SUV (2023). SUV-ul electric de lux isi scoate la iveala toate dotarile

D. Ilinca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *