Autostrada A0 Nord deschisă între Otopeni și Cernica, 13 km fără întrerupere

În sfârșit, începând de la ora 14.00, șoferii pot circula, pe Autostrada A0 Nord fără întrerupere între DN1, în zona Otopeni, și Autostrada A2, la Cernica. Deschiderea a două noi sectoare, cu o lungime totală de 13,07 kilometri, asigură continuitatea circulației pe inelul de nord al Capitalei și permite traversarea zonei de nord și est a Bucureștiului exclusiv pe autostradă. Unul dintre tronsoanele care vor fi date în trafic este lotul 3 al A0 Nord, cu o lungime de 8,6 kilometri, construit de compania chineză CCECC. Acesta va fi inaugurat cu aproximativ nouă luni întârziere față de termenul contractual. Tot miercuri vor deveni accesibili șoferilor și cei 4,47 kilometri realizați de constructorul român UMB. Deși acest sector era finalizat încă de la sfârșitul lunii mai, circulația nu putea fi deschisă până la asigurarea continuității cu celelalte porțiuni ale autostrăzii.

Autostrada A0 Nord va asigura legătura dintre DN1, A3, DN2 și A2

Prin inaugurarea celor două sectoare, Autostrada A0 Nord va permite circulația neîntreruptă între DN1, A3, DN2 și A2. Practic, conducătorii auto vor putea ocoli nordul și estul Capitalei fără să mai fie nevoiți să părăsească autostrada pe porțiunile unde până acum existau întreruperi. Există însă și o componentă care lipsește din actuala configurație a proiectului. Nodul rutier cu DN3 nu a fost inclus în lucrările realizate până în prezent. Potrivit informațiilor prezentate de Asociația Pro Infrastructură, acesta va trebui construit în baza unui contract separat, care urmează să fie atribuit.

Vezi si:  ATBS 2026: copiii teribili ai driftului, mașini tunate și soluții inovative pentru industria auto vin la Romexpo

17,5 kilometri din 100,8 rămân de inaugurat, cu întârzieri semnificative

Din lungimea totală de aproximativ 100,8 kilometri a inelului de autostradă A0 din jurul Bucureștiului, vor mai rămâne de inaugurat 17,5 kilometri, aferenți lotului 1 al A0 Nord. Deschiderea acestui sector este estimată pentru luna decembrie. Inaugurare cu nouă luni întârziere. Din 100,8 kilometri a inelului de autostradă A0 vor mai rămâne de inaugurat 17,5 kilometri. Lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord a fost contractat de compania CCECC în martie 2023. Contractul a fost semnat la 16 martie, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 22 mai 2023. Calendarul inițial prevedea 12 luni pentru proiectare și alte 18 luni pentru execuție. Cu toate acestea, proiectul a întâmpinat întârzieri, inclusiv în ceea ce privește obținerea autorizațiilor necesare continuării lucrărilor. A doua autorizație de construire, care permitea executarea restului de peste șase kilometri ai tronsonului, a fost emisă abia la 6 august 2024. Termenul contractual de finalizare era stabilit pentru începutul lunii februarie 2026, însă cei 8,6 kilometri vor fi deschiși circulației abia în noiembrie. Întârzieri au fost înregistrate și pe tronsonul de 4,47 kilometri construit de UMB. Contractul pentru această lucrare a fost semnat la 31 august 2020, însă autorizațiile de construire au fost emise etapizat.

Deschiderea tronsonului între Afumați și Glina

Se deschide circulația pe tronsonul din Autostrada de Centură a Capitalei, cel amânat în ultimul moment, după ce toată lumea se pregătise de inaugurare. Așteptarea a fost lungă și nervoasă, dar de acum șoferii pot merge doar pe autostradă de la Ploiești la Constanța, fără ocolul prin București. Astăzi este ziua cea mare, pentru că de la ora 14:00 șoferii vor putea circula pe cei 13 km din autostrada A0, între Afumați și Glina. Vorbim de un tronson foarte important, pentru că el asigură legătura între autostrada A2 București – Constanța și autostrada A3 București – Ploiești și mai departe, conexiunea cu Autostrada Moldovei, A7, a transmis Cătălin Deacu, pentru Telejurnal. Practic, de astăzi șoferii pot circula numai pe autostradă, de la Bacău și până la Constanța. Circulația pe tronsonul între Afumați și Glina din Autostrada Capitalei A0 Nord a fost deschisă astăzi. Inaugurarea acestei porțiuni trebuia să aibă loc la finalul anului trecut.

Vezi si:  Mercedes, BMW și Volkswagen se luptă cu criza din China - cum reușesc producătorii locali să-i învingă

Emil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *